Medusa…Medeea… sau Maria-Mirabela

Din moment ce aici o să fie colţişorul meu virtual de acum înainte o să încerc să-l fac să semene tot mai mult cu casa mea.

Am făcut un capitol nou dedicat ceaiurilor. 

Încerc multe reţete. Unele ies chiar bune… altele… hmmm… aţi văzut cum se strâmbă Tom în desene când îi toarnă stăpâna ulei de ricin pe gât?

Pentru mine ceaiurile sunt ca dragostea şi ca viaţa. Niciodată nu ştii ce iese când pui doi oameni împreună , ca să nu mai spun de ceaiurile cu mai mult de două ingrediente… ca şi în colectivitate, unul trebuie să fie mai puternic, altfel iese un gust de peşte stricat (nu întrebaţi de unde ştiu, dar atât vă spun: nu puneţi ananas cu măr … câh)

ieri am găsit la Unirea o băbuţă care vindea o groază de chestii. printre multele pungi, buruieni şi alte cele am găsit măceşe uscate.

am luat o puguţă şi azi am început experimentele…

la un litru de apă (ori plată şi fiartă ori clocotită zdravăn să iasă tot clorul din ea) se pun cam 20 de măceşe. se lasă la fiert cam 2 minute după care se pun 2 felii de lămâie cu tot cu coajă şi se mai fierbe încă 3 minute.

se ia de pe foc, se scot feliile de lămâie, că altfel devine ceaiul amar, şi se pun 4 linguriţe de miere, de preferat de salcâm…

ce gust are? păi… în nici un caz de ceai de măceşe la pliculeţ. maaaaare diferenţă. are mai degrabă gust de măr, că doar nu de pomană sunt înrudite.

sfat de final: înainte să-l beţi adulmecaţi aburii 10 secunde şi imaginaţi-vă pădurea din care au fost adunate fructele… poate vă ajută să visaţi frumos la noapte.