mioriţă…
februarie 2, 2007
Oblia zice despre mioriţa noastră pusă drept “ţap ispăşitor” al tuturor lucrurilor care merg prost… şi bine le zice ea..
pornind de la ideea ei completez:
în Mioriţa, măi fraţilor, nu e vorba de o resemnare gen “drobul de sare” asta e… o să cadă copilului în cap… hai să plângem că o să moară copilul… nu e nici resemnarea stupidă din bancul cu Bulă care, în timpul unor inundaţii a refuzat să se urce în bărcile sătenilor spunând că pe el îl salvează Dumnezeu, iar odată ajuns la poarta Raiului Sfântul Petru îi răspunde că i-a trimis trei bărci…
e resemnare în faţa unei morţi pe care nu are cum să o preîntâmpine (vezi la Oblia posibile scenarii) şi când omul află că o să moară ce face? păi are două variante mari(astea sunt din spital adunate)… 1. ori se vaită toată ziua… nu vrea să creadă pe nimeni… nu acceptă că asta e… caută leacuri miraculoase pe la tot felul de şarlatani… le face viaţa celorlalţi un chin şi 2. acceptă moartea şi-şi pregăteşte sufletul. care moare mai liniştit? şi care trăieşte în pace ultimele clipe?
a doua zi am descoperit textul lui Mihai care vine să completeze foarte frumos cele spuse de Oblia
septembrie 28, 2007 at 9:19 pm
in categoria asta intra si Romeo si Julieta,carte pe care eu nu pot s-o inteleg si nici s-o aprob(prea tragica…de ce nu s-au gandit sa fuga impreuna,ca doar lumea era la fel de mare si atunci ca si acum,si avea si povestea un happy-end…