Medusa…Medeea… sau Maria-Mirabela

după atâtea amintiri frumoase cu Bucureştiul din trecut (Oblia şi Vlad) mi s-a făcut dor de socata pe care mi-o făcea mama când eram mică… mergeam la ţară unde aveam un soc mare de tot (a fost rupt acum câţiva ani într-o furtună) şi îmi lua crenguţe din el să-mi facă socată… până la maşină strângeam un roi întreg de albine, dar nu ne înţepau fiindcă erau prea ocupate cu florile…

odată ajunşi acasă punea mama o oală mare cu apă pe foc şi aşteptam cuminţi până era gata…

m-au cuprins nostalgiile aşa că am dat o fugă până la plafarul din colţul străzii, am luat flori de soc şi m-am apucat de experimente:

250 ml apă bine clocotită se toarnă peste o mână de flori de soc şi se lasă acoperit cam 15 minute. se strecoară şi se amestecă cu 300-400 ml lapte. se îndulceşte cu 2 linguriţe miere de salcâm.

atenţie că este un ceai destul de puternic la gust… unora s-ar putea să nu le placă.