Medusa…Medeea… sau Maria-Mirabela

mâine-i mărţişorul, adică 1 martie…

în poporul acesta este un obicei de a-şi alege fiecare om o zi din săptămâna 1 - 8 martie… cum este acea zi se spune că este şi sufletul omului…

alt obicei este cel al desemnării babelor … fiecare zi este numită după una dintre bătrânele satului… se spune că dacă baba e frumoasă şi însorită atunci şi corespondentul ei uman are suflet bun…

toate obiceiurile cu babe se trag din legenda babei Dochia. se spune că Dochia a plecat într-o bună zi să-şi caute feciorul… pe Dragobete, preschimbat de Maica Domnului într-o plantă - Năvalnicul (feriga dulce, sau Polypodium vulgare) -

şi cum îl căuta Dochia pe fiul său urca tot mai mult pe munte, i se făcea tot mai cald odată ce se apropia de soare, aşa că începea să-şi scoată una câte una toate cele 8 piei de oaie pe care le purta în spate. ajunsă în vârf, pe platoul Bucegilor de astăzi, se pomeneşte cu o viforniţă năprasnică… şi îngheaţă acolo pe culme, printre năvalnici şi flori de colţ şi se mai poate vedea şi astăzi, spune legenda, sub forma grupului de babe din Bucegi… piesa centrală fiind Dochia noastră, iar cele din jur fiind oile sale.

porbabil cel mai cunoscut obicei de 1 martie este cel al oferiri firului împletit din iţe colorate în alb şi roşu… la începuturi era firul răsucit din lână albă şi roşie… el singur… fără maimuţoi, sau alte trăznăi agăţate de el… economia de piaţă a făcut şi din acest obicei un bun prilej de profit.

firul acela simplu, din lână aspră răsucită în palme, cu lână înroşită cu coji de ceapă veche, simboliza firul vieţii fiecarui om… tema firului răsucit este foarte întâlnită în cultura populară… numai dacă vă uitaţi la prispele româneşti o să vedeţi numeroase lemne sculptate în chip de frângie. simbolizează deopotrivă acea replică a axis mundi pe care o reproduce fiecare casă în parte, dar mai are un sens mai puţin discutat, acela al firului vieţii. mitologiile romană şi greacă pomeneau de existenţa parcelor ce ţeseau necontenit firul vieţii: una îl îndruga, alta îl torcea şi a treia îl tăia atunci când venea sorocul. şi poporul român are tradiţii similare, doar că la noi nu poartă numele de parce, deşi descrierea este foarte asemănătoare… la noi se numesc zâne, ursitoare (aceleaşi cu cele care vin să hărăzească pruncilor viitorul) … privind la simbolistică îmi dau seama că oamenii erau foarte darnici înainte… acum oferim o bijuterie, o floare, o ceva… pentru că aşa se face, dar înainte se dăruia viaţa pentru că aşa se simţea.

devin redundantă, dar tare mi-aş fi dorit să trăiesc în acele vremuri cu obiceiuri păstrate din neguri străvechi în forma lor pură, nealterată de civilizaţie…