Medusa…Medeea… sau Maria-Mirabela

pentru că m-aţi enervat…m-am certat azi cu un prieten care spunea că el vrea ca prietena lui să fie musai virgină… şi nu e singurul cu pretenţia aceasta…

bun… să zicem că o (mai) găseşti (cu ceva efort) … dar dacă ai găsit-o? ce faci după aceea? aştepţi până la căsătorie? nu… că doar tu ai nevoi fiziologice… ea trebuie să aştepte până la 25 de ani ca să o găseşti tu, dar după aceea gata… trebuie să se culce cu tine după ceva vreme… că tu nu poţi să aştepţi… şi dacă relaţia nu merge şi nu vă căsătoriţi? ea ce face? dar deja nu mai e problema ta aşa-i? şi dacă nu acceptă să treacă prin pat… păi atunci nu te iubeşte suficient de mult şi renunţi la ea… aşa-i că-i simplu?… să-mi bag piciorul dacă nu m-aţi enervat… n-am chef de comentarii “deştepte”…

azi am aterizat involuntar în gardă… a fost o zi cu temă… adică pe lângă obişnuitele colici abdominale, renale, apendicite şi alte banalităţi ciudăţeniile gărzii s-au axat pe o singură temă: obiecte dubaşe în tractul digestiv…

las deoparte acele, lamele şi alte trăznăi… trec la chestii serioase:

un nene a venit la noi fiindcă a decis să ia o vacanţă din celulă şi să viziteze spitalul, plimbarea fiind asigurată de maşina poliţiei… înghiţise 6 baterii şi o bucată de tablă… de ce? simplu… îi era foame

pe urmă ne-a venit un nene foarte prezentabil care se plângea de lipsa scaunului de câteva zile… la radiografie … surpriză… domnul nostru prezentabil nu era chiar aşa prezentabil ţinând cont că avea un bartai vibratorul rămas pe acolo…

m-am convins… mare e grădina şi mulţi au sărit gardul… şi toţi vin în gardă la municipal

********************************************************

scăpând de traume revin la ale mele: îmi plac mult gările… sunt aşa multe începuturi şi sfârşituri în gări… unii vin, alţii pleacă… o poveste se termină ca alta să înceapă… extraordinare… emoţii concentrate… gânduri adânci … şi vorbe ce nu mai suferă amânare şi care trebuie spuse acolo… atunci… nu mai târziu căci nu mai există mai târziu … dacă stâlpii ar putea povesti câte cuvinte de dragoste au auzit sau câte lacrimi au curs la baza lor… câte sărutări şi îmbrăţişări… aş vrea să fiu peron pentru o zi… peronul 3…

********************************************************

în ton cu gândurile de azi (nu… nu cele cu vibratorul) ci cele cu gara, propun 2 cântecele:

Nu Acum - Din Întâmplare

Pasărea Colibri - În Tren

e ciudat cum la sfârşitul fiecărei zile trebuie să mă uit în calendar fiindcă nu ştiu în ce dată sunt

***************************************************************************************

azi a fost întâlnirea mult-aşteptată cu Irina şi Ilinca în republica separatistă Cişmigiu… am văzut şi eu cum arată o femeie simplă cu ocazia asta…

trebuie totuşi să mă mărturisesc că am comis o mare prostie… mi-am luat ceai la pliculeţ … desigur, nu ştiam că-i la pliculeţ… ufff… acasă am remediat rapid eroarea în urma căreia ficatul meu s-a revoltat pedepsindu-mă cu o mâncărime insuportabilă … (pauzele de idei sunt de la scărpinat)… am făcut un ceainic maaaaare cu ceai de zmeură…

****************************************************************************************

în rest mare brânză nu am făcut azi… singura performanţă lăudabilă este tramvaiul pe care, desigur, l-am pierdut… (ştiu că-l pierd tot timpul şi că, probabil, v-aţi săturat să tot citiţi asta, dar a devenit un fel de semnătură a mea… şi nu cred să renunţ la obicei prea uşor)

****************************************************************************************

melodia de azi e foarte probabil să mai fi apărut pe aici, dar mi-e prea lene să caut… trăgeţi-mă de urechi dacă aţi mai auzit-o… Annie Lennox - Love song for a vampire (să nu vă prind că ziceţi de Ţepeş că ne supărăm)

somn uşor şi purici!

aiurea… era din Sparta… mă enervează când aud frântura aceasta: Elena din Troia care Troia? câţi ştiţi cine a fost Elena?

fiică a Ledei cu Zeus (pentru cucerirea aceasta s-a preschimbat în lebădă), soră cu Castor şi Pollux şi să nu o uităm pe Clitemnestra… îşi avea originile în sălbatica Spartă (că tot e la modă filmul) … personal cred că Sparta era mult înaintea Atenei la capitolul democraţie… de ce? păi simplu: femeile aveau drepturi în Sparta spre deosebire de Atena unde era democraţie doar între bărbaţi… dar divaghez şi risc că fiu acuzată de feminism… revin: Elena din Sparta… căsătorită cu Menelau (fratele lui Agamemnon cu care se va căsători Clitemnestra… aşa era pe atunci… averea trebuia să rămână în familie) Elena este răpită de Paris şi dusă în Troia (dar astea le ştiaţi şi dacă vă uitaţi la Brad Pitt … aşa-i? … atunci nu mai citiţi de aici înainte) … răpirea le-a dat apă la moară grecilor cu interese comerciale în regiunea strâmtorii Dardanele (de strâmtoarea aceasta se leagă altă poveste dragă mie… dar poate data viitoare) … şi s-au războit, sub pretextul fustelor unei muieri, timp de 10 ani … timp în care frumuseţea păleşte… şi-au câştigat grecii prin vicleşug… de aici vine şi vorba să nu te încrezi în greci nici măcar când îţi fac daruri… nu vă grăbiţi să-i acuzaţi… eu foarte mult apreciez isteţimea lor, cu toate astea condamn dorinţa lor asupritoare… cu Paris mort, Elena se întoarce la Menelau după ce înainte trecuse prin patul unuia dintre cumnaţii săi… moare în Sparta, izgonită de toţi…

personaj de tragedie grecească sau mai degrabă de filme romantic-siropoase în care pentru dragoste este permis orice? aleg… filmele… îi neg calitatea de personaj tragic căci pentru mine tragicul implică luptă, fie şi doar cu sine… Elena a luptat? poate doar cu timpul… ea n-a luptat ci doar s-a conformat deciziilor luate de alţii pentru ea.

********************************************************

mda… asta fac eu în loc să mă uit la România -Olanda … sau Olanda - România? chiar nu-mi pasă, dar precis o să fie câţiva care să-mi dea varianta corectă deşi, repet, nu-mi pasă… prefer să mă duc să citesc despre Cassandra…

somn uşor… somnul raţiunii e odihnitor…

*******************************************************

aseară nu am reuşit să-l pun findcă nu funcţiona trilu, aşa că-l pun mai târziu… cântecul lui Andrieş pentru Elena noastră

stă pitit un şoricel … aţi ghicit? … da? … bravo!!!!!

Roşu şi Negru (nu… nu Stendhal) - Pseudofabula
Somn uşor…

câteodată… foarte-foarte rar se întâmplă să ascult o melodie nouă care-mi place foarte mult… aşa s-a întâmplat cu summer wine… până când un prieten mi-a spus păi dacă vrei îţi dau eu melodia şi… surpriză: se aplică zicala toate ideile bune le-au avut alţii înainte … melodia era cântată de Nancy Sinatra în duet cu Lee Haziewood…

asta-i varianta modernă care-mi place foarte mult datorită vocilor: Natalia Avelon şi Ville Valo

iar asta-i varianta veche cu Nancy Sinatra

abia acum îmi dau seama… a trecut şi luna asta…

********************************************************

azi nu am pierdut tramvaiul… deşi am încercat chiar să trişez şi să merg încet de tot spre staţia în care intra omida verde (tramvaiul de azi era verde) … nici o şansă… tot l-am prins… ştiam că o să fie o zi mai ciudată…

********************************************************

în cotroceni vântul m-a muşcat de mână ameninţăndu-mă cu ploaia ce avea să vină mai târziu… dar încă nu începuse când am străbătut parcul plin de copaci înfloriţi… poate şi sub influenţa cărţii pe care tocmai o închisesem (ajung şi la ea) am ajuns să inspir adânc, ca abia ieşită de sub apă… simţeam atât de limpede mirosul florilor încât m-am îmbătat de aroma lor ca de un vin desăvârşit şi am uitat constrângerile timpului… am reuşit în jumătate de oră să străbat parcul eroilor… cred că şi melcul se descurca mai bine … am întârziat evident, dar deja eram euforică şi mustrările s-au lovit de timpanul meu ca de un geam…

*******************************************************

sunt un specimen foarte ciudat de om… foarte sensibilă la rugăminţi şi mulţumiri… nu vă gândiţi la ploconeli, căciuleli şi pupincurisme (iertat fie-mi limbajul slobod dar azi am voie)… un te rog şi un mulţumesc sunt suficiente… mi s-au pus astăzi în braţe 5 foi ale pacienţilor care se externau, cu porunca de a le face externările… le-am pus unde le-am găsit cu răspunsul că-n buletinul meu nu scrie sclav…

*******************************************************

azi a revenit la control tuşa Neta şi a fost un prilej bun să vorbesc cu ea… când am văzut-o în uşa salonului mi-au dat lacrimile… chiar mă gândeam la ea zilele astea

*******************************************************

la prânz am dat o fugă până la băieţii de la hai la ceai de la care am făcut plinul până la Paşte când o să-i vizitez la Dalles (reclamă ne-mascată ) ploua infernal… şi nu… nu eram prin mansarde… eram doar în moşilor… m-am bucurat de ploaia rece care-i gonea pe oameni în case, în trolee… mi-a plăcut aşa de mult încât am făcut un ocol până pe mântuleasa unde m-am bucurat de băltoacele limpezi ale drumului pustiu…

*******************************************************

ajunsă acasă am terminat ultimele 20 de pagini din Parfumul lui Suskind… toţi din jur vorbesc despre film… aşa că am decis să recitesc romanul… filmul nu-s dornică să-l văd pentru că nici un regizor nu va putea să egaleze imaginile ce le-am plămădit în timpul lecturii… cartea aceasta îmi este foarte dragă… am citit-o prima dată acum 4 ani la insistenţele profei de germană din liceu… era perioada Hesse, dar profa avea alte planuri cu mine… mi-a strecurat în geantă 2 cărţi pe care le-am citit dintr-o suflare… Die Taube (Porumbelul) şi Das Parfum (Parfumul) ale lui Suskind… au fost ca o pată de culoare în universul descris de Hesse… şi am uitat de ele de atunci… dar acum 2-3 zile mi-au revenit în minte şi din prima librărie în care am intrat mi-am luat Parfumul… nu l-am mai devorat ca prima dată ci l-am disecat elegant… o minunăţie de carte…

*******************************************************

am trecut apoi la fapte şi am încercat unul dintre ceaiurile cupărate… l-am ales pe cel cu flor de bujor… de multă vreme visez să fac un ceai din bujori… aştept să înflorească şi casa mea se va transforma într-un laborator de alchimist… primăvara este petnru mine renaştere … materiile mele prime nu mai sunt doar uscate ci au şi gustul de iarbă şi de seve proaspete care dispar odată cu uscarea… încep să înţeleg pasiunea alchimiştilor…

ceaiul a fost extraordinar… a fost ca o simfonie foarte bine alcătuită… puţine mi-au ieşit mie aşa de bune… dar ce spun eu? numai unul mi-a ieşit aşa de echilibrat… abia aştept să le încerc şi pe celelalte…

********************************************************

v-aş mai spune eu multe din minunăţiile zilei de azi, dar tocmai am primit un telefon şi mi-e că fac nopţi albe prin municipal: copii, dacă vă luaţi motociclete nu depăşiţi limita legală de viteză, cu atât mai mult pe şosea udă… (se pare că iar am un prieten cu picioare rupte… am zis picioare , dar nu ştiu ce are… m-a sunat că-i în spital…) vă pup şi aveţi grijă pe unde mergeţi.

*******************************************************

de dimineaţă… o albinuţă mi-a şoptit la ureche: zzzz… zzzu… zzzt şi a zbughit-o foarte secretoasă înainte să-i răspund că şi eu mă bucur de magnolia înflorită în faţa blocului

********************************************************

astea se întâmplau înainte să ajung în staţie ca să pierd tramvaiul

********************************************************

un prieten mi-a adus afine uscate în vântul şi soarele muntelui … aşa că mi-am făcut de cap cu ceaiurile azi…

********************************************************

Santana - Smooth

Santana - Samba pa ti

mă bucur de descoperirea făcută

hai la ceai

un magazin on-line de ceaiuri… sper în curând şi de accesorii…

**********************************************************

astăzi un prieten mai vechi: Antonio Carlos Jobim

********************************************************

pentru că azi am chef de vechituri şi pentru că melodiile astea mă înveselesc mereu: Florian Pittiş
Sfârşitul nu-i aici
Oameni buni

******************************************************

“[...]

Locotenentul- tocmai cu sănătatea o duce cam prost în ultima vreme.

Baftangioglu - Să nu-mi spui că…

L - Ba da…

B - (încercând să-şi reţină, fără succes, bucuria) Ce dezastru! Cine o să-i urmeze? [...] Ce-l doare pe Sultan, păcatele mele?

L - Dorul

B - Ce boală e asta? Vreo nouă molimă?

L - Nu ştiu… E un cuvânt valah, iar Măria-Sa suferă de cuvântul acesta”

*******************************************************

Acum 2 zile s-au împlinit 50 de ani de la moartea lui Brâncuşi (16 martie 1957 ora 2 dimineaţa) … atunci nu am apucat să scriu, iar ieri am uitat…

Lucrurile sunt uşor de făcut! Ce este cu adevărat greu este să te pui pe tine în măsură de a le face.

Când nu mai suntem copii suntem deja morţi… (aşa-i că pe asta aţi mai auzit-o dacă că nu ştiaţi cine a zis-o? … omul acela pe care toţi încearcă să-l reducă la un simplu ţăran… din păcate chiar şi românii)

În umbra unui mare copac nu poate creşte un altul. (asta-i spune lui Rodin când decide să pornească pe drumul său)

*******************************************************

sau mă rog… o zi şi-o noapte…

nu ne-au mai venit ciudaţi cu ciudăţenii prin tot locul … Doamne ajută! dar ciudaţi tot ne-au venit…
****************************************
la rând la ecografie: stăteam eu cu nişte ţigani foarte spirituali… după aceea urma să fac internarea unei băbuţe, rudă sau ceva cu respectivul clan… paranteză: toţi ţiganii vin în clan la camera de gardă şi, fiecare are rolul său bine precizat: unul încearcă să te mituiască să intre peste rând, altul încearcă să-i convingă pe cei de la uşă că ce are ruda sa e mult mai important şi în final sunt urlătoarele care intervin în a treia fază când au fost epuizate celelalte mijloace… am închis paranteza… aşa.. şi cum stăteam eu cu clanul la uşă vine unul la mine şi are loc următorul dialog năucitor:
- don’şoara doctor… nu puteţi să ziceţi ceva să intre mamaie mai repede?
- ştiţi, aici toată lumea e la urgenţă şi toţi au probleme. trebuie să aştepte rândul ca toată lumea.
- offf.. aşa m-aş duce acasă şî să iau sabia şă să-i tai pă toţ rumânii… să rămânem numa’ noi în ţara asta… că ţâganii sunt buni…
- (io deja nu mai respiram, mai ales că pe foaie scria că vieţuiesc respectivii la 2 străzi de mine … pe faţa mea se citea uimire profundă)
- staţ’ liniştită don’şoară că glumesc… da dacă aş fi io aş băga pă ăla mai bolnav primul…
- şi cum ştiţi cine e mai bolnav fără analize?
- păi ăla care ţipă mai tare…
****************************************
plimbându-mă o zi şi o noapte prin municipal am dat peste următorul anunţ:

pentru cine nu ştie, halucele este degetul mare de la picior…. păi şi atunci de ce ţine ăla micu’ mâna pe sus? propun: ori schimbarea numelui în police.ro ori schimbarea afişului…. picioare în aer vrem :))
****************************************

ieri am revăzut prima mea pacientă pe care am avut-o în grijă… venise la control… din fericire era bine, iar ce avusese era benign… în sfârşit o veste bună că mă sătrasem de cancere… mă gândesc mereu la doamna bucurenciu pentru că patul în care a stat e cu noroc… de acolo pleacă oamenii pe picioare şi vindecaţi… în schimb în salonul de bărbaţi patul meu e cu ghinion… în el nu am avut decât pacienţi care au uitat să mai plece din spital… pacientul care este acum tocmai a făcut 40 de zile
****************************************
am învăţat un cuvânt nou: fitobezoar … nu-l căutaţi în dex că nu-i…
****************************************
acum ceva mai poetic şi mai plăcut:
primită ieri de la florin:
Sinatra - Autumn Leaves

şi Ella Fitzgerald - Dream a little dream of me

****************************************
în curând, cu voia dumneavoastră o să mă duc să fac nani… somn uşor şi purici

azi… da… am pierdut tramvaiul …
*******************************************
cum poţi să-i spui unui om că mai are câteva luni de trăit? şi ce e mai rău? să-i spui sau să nu-i spui? eterna dilemă… eterna controversă între şcolile vestice…
personal sunt de părerea englezilor: spune-i omului ca să ştie ce are de făcut, indiferent de dorinţa rudelor…
azi s-a operat unul dintre pacienţii din salonul meu… din păcate prea târziu… iar doctorii nu au vrut să-i spună ce are…
*******************************************
nu vă întristaţi… şi ca să vă descreţesc frunţile:
“Antoine fusese internat la secţia de urgenţe a spitalului La Pitie-Salpetriere, în pofida actului plastifiat din portofelul său, în care spunea că îşi donează organele în caz de moarte cerebrală şi că preferă să agonizeze pe trotuar, decât să fie îngrijit la Pitie. Motivul pentru care nu voia să ajungă la acest spital este că risca să-i întâlnească aici pe unchiul său Joseph şi pe mătuşa Miranda. Antoine era o fire paşnică, dar nu-i putea suporta, de altfel nimeni nu-i suporta. Nu că ar fi fost periculoşi, doar că se văitau tot timpul, protestau şi făceau un caz din orice fleac. Nişte budişti fermecători au intrat într-o miliţie paramilitară după ce i-au frecventat prea mult. La fiecare călătorie a lor în străinătate creau incidente diplomatice. De aceea aveau interdicţie de sejur în mai multe ţări: Israel, în Elveţia, în Belgia şi Olanda, în Japonia, în Statele Unite. IRA, ETA, Hezbollah-ul publicaseră comunicate în care afirmau că vor executa acest cuplu dacă mai calcă pe teritoriul lor. Autorităţile ţărilor respective n-au făcut nimic care să dea de înţeles că s-ar opune. [...] Unchiul Joseph şi mătuşa Miranda îşi petreceau viaţa în spital de ani de zile; se mutau de la o secţia la alta, de la un etaj la altul în funcţie de bolile reale sau inventate de ipohondria lor arţăgoasă. [...] Călătoreau astfel prin spitalele capitalei ca prin nişte ţinuturi exotice, evitând mereu cele două servicii care ar fi putut face ceva pentru ei şi pentru restul lumii: psihiatria şi medicina legală”

(M-am hotărât să devin prost - Martin Paget)
****************************************
Skeeter Davis - The End of the World

Louis Armstrong - When you’re Smiling

****************************************
să visaţi frumos! chiar şi cu ochii deschişi

azi e ziua lui Mircea…
******************************************
l-am văzut pe profu’ Oprescu la tv… se pare că dacă vreau să vorbesc cu el trebuie să sun la emisiuni …dezbăteau legalizarea prostituţiei… urâtă temă…
******************************************
dintr-un film… nu ştiu ce film că butonam, dar am prins dialogul următor:
- bunica, ce e anorexia?
- o boală pe care o fac fetele care citesc reviste…
******************************************
“Şi aşa de firesc intrase şarpele în odaie, strecurându-se printre picioarele lor, încât nimeni nu se speriase. Un gol adânc în coşul pieptului, atât
Era un şarpe mare şi sur, care înainta cu grijă, parcă dezmorţindu-şi inelele. Se târa greoi, ridicând foarte uşor capul şi plecându-l repede pe podea, ca şi cum ar fi căutat o urmă. Când se apropie de lacul de lumină, se opri o clipă, ameţit. Apoi se îndreptă legănat spre Andronic. Parcă lumina lunii îl vrăjise şi pe el, căci se târa acum cu o graţie somnoroasă, şi fiecare nouă împletitură îi înfiora solzii întunecaţi. [...]
- Haide, mai repede! auzi Dorina, ca venind de foarte departe cuvintele lui Andronic.
Pe cine cheamă atât de poruncitor? [...]
- Unde ai întârziat atâta? Şarpele se apropiase mult de Andronic, şi parcă se lupta acum cu propria lui sfială, neîndrăznind să-şi pună capul în palma deschisă pe care i-o întindea tânărul…” (Şarpele - Eliade)
****************************************

****************************************
era să uit… azi am pierdut tramvaiul…

vreodată neputinţa? fir-ar… să simţi că te-ai lăsat băgat într-o situaţie mult peste puterile tale şi că acum trebuie să tragi din greu ca să scoţi barca la liman… şi nici măcar nu te priveşte… nici măcar nu e treaba ta… te lupţi pentru alţii care nu ştiu nici măcar să spună “mulţumesc” dar ştiu să îţi atragă atenţia când greşeşti… mă exasperează cei care îşi fac obicei din a pasa responsabilitatea dar care păstrează dreptul criticului… ufff…
noapte lungă se anunţă… scoatem artileria grea: ceai negru şi colibri…

nu am pierdut tramvaiul (a venit la fix ca să prind o păruială între femei… ce urât… nu ştiu de ce pentru că aveam nişte căşti adânc implantate în urechi) … dar am reuşit să aştept 30 de minute un 104 care nu mai venea… mai repede ajungeam pe jos, dar îmi era prea somn…

********************************************************

aparatele de cafea sunt falimentul ghicitoarelor în cafea…

*******************************************************

revenid la aceleaşi aparate… azi nu a vrut nici unul din tot municipalul să-mi dea şi mie o amărâtă de cafea … nu chiar cafea… de fapt ciocolată caldă… nu primeau bancnota… am schimbat cu 2 de 50 de bani… nu le primea nici pe acelea… când în final a intrat o bancnotă, s-a stricat … mai bine aşa… poate era expirată

********************************************************

io la chioşcul rodipet:

- nu vă supăraţi… caut o revistă, dar nu ştiu cum se numeşte… e cu dan puric pe copertă… am văzut-o la cineva în mână dar nu am apucat să văd numele…

- dan puric? cine dracu’ îl mai ştie şi pe ăsta… în ce telenovelă joacă?

- mulţumesc frumos…

********************************************************

înregistrarea emisiunii garantat 100% cu Dan Puric … aici video

şi înregistrare (cu mici defecte)