absurditatea mitului androginului…
martie 5, 2007
scriu acest blog pentru a scăpa de stafiile ce-mi bântuie zilele de ceva vreme de când rudele mele foarte drăguţe au renunţat la bârfă, cafea şi telenovele şi încearcă să mă convingă de faptul că: nu mai întinereşti… ar trebui să te mai machiezi şi tu… să pui o fustă mai scurtă… să ieşi şi tu cu băieţi că o să rămâi nemăritată … menţionez că am 21 de ani… de ce vor ele să mă mărit aşa repede chiar nu înţeleg… mister total şi mare motiv de stress pentru mine… (ca să fie clar: NU VREAU SĂ MĂ MĂRIT!!!!)
ideea pentru cele ce urmează mi-a venit citind ultimul text al lui Vlad despre androgin… legenda aceea veche conform căreia oamenii erau dublaţi: aveau 4 mâini, 4 picioare… cam dublu din tot şi erau hermafrodiţi. mitul spune că o pedeapsă a zeilor i-a separat în 2 jumătăţi: una femeiască şi una bărbătească. se presupune că această separare ne face să ne căutăm jumătatea (de aici vine şi expresia) întreaga viaţă… musai de citit ce zice Vlad, fiindcă el scrie mult mai frumos ca mine.
acum stau şi vă întreb: numai eu m-am săturat de prostiile astea cu jumătatea? cum adică? tot aud fraza: când o să vină cel sortit o să îţi dai seama şi o să te îndrăgosteşti foarte tare dacă mă îndrăgostesc de un om până peste urechi, dar după 5 luni sau 20 de ani se termină prost relaţia înseamnă că nu m-am îndrăgostit chiar aşa de tare? asta nu pot să înţeleg… cînd te îndrăgosteşti nu te gândeşti (hai că nu mai generalizez… de acum vorbesc doar despre mine ca să fie clar) când mă îndrăgostesc nu mă gândesc la posibilitatea de a merge prost… nici nu concep… în momentele acelea el este perfect… el este ce-mi trebuie şi nimeni nu mă poate face să cred altceva… şi chiar dacă după o perioadă se dovedeşte că nu este cel potrivit… asta nu înseamnă că nu l-am iubit… păi atunci… dacă am putut să iubesc mai mult de un om până la ora aceasta, cum stă treaba cu jumătatea?
sau alt caz, tot personal, dacă în timp ce iubeam un om cu care probabil mi-aş fi petrecut tot restul vieţii se produce un accident, iar el moare… asta ce înseamnă? că eu toată viaţa nu voi mai întâlni pe altcineva care să-mi stea alături?
ce înseamnă jumătatea asta la urma urmei? Vlad pomeneşte de complementaritatea absolută… păi dar cum vine asta? mie-mi place să mă tăvălesc prin zăpadă şi uneori să cânt de fericire… cum să-mi spui că jumătatea mea trebuie să fie un om foarte serios? l-aş face să o ia razna, sau el pe mine… alţii spun că trebuie să fie la fel cei doi… păi cum? io nu m-aş suporta în dublu exemplar… cu mine m-am împăcat că nu am de ales, dar cu un al doilea??? îmi ajung defectele mele şi chiar nu-i musai să le văd în duplicat…
prin urmare dacă nu-mi place nici ca mine, nici complementar, în căutarea mea de a găsi bărbatul perfect sunt în pom … corect?… fals… de ce atâta bătaie de cap? de ce atâtea căutări? de ce atâtea moduri de a-i impresiona pe cei din jur? de ce ne chinuim aşa de tare să distorsionăm realitatea personală pentru a o face atractivă? ca să ce? să impresionezi pe tipul care ţi se pare că se uită la tine? de ce în tramvai când urcă un tip drăguţ brusc se găsesc 2-3 care să îşi fluture părul în faţa mea (ochi, gură, nas) ca să atragă atenţia?… şi atunci ce facem? cum îl (o) găsim?
hmmm… o să propun o soluţie, dar vă spun de la început că, pentru omul modern care trăieşte în această lume bazată pe aparenţe este cea mai grea soluţie: fiţi aşa cum vă simţiţi voi bine… dacă vreţi să coborâţi din tramvai sărind făceţi-o… veţi găsi sigur un om care să zâmbească… dacă vreţi să nu faceţi duş o săptămână… e treaba voastră… sigur veţi găsi un om ca voi (dar să nu vă prind că puneţi piciorul în 32 că vă dau afară pe geam)… dacă te simţi bine cu tine e imposibil să nu găseşti un om care să se simtă bine cu tine aşa cum eşti, chiar dacă acel om nu-ţi este complementar, chiar dacă nu-ţi este aidoma…
şi ce te face să te opreşti pentru totdeauna la un om? poate te-ai săturat de căutări… poate e cel care te face să te trezeşti în fiecare dimineaţă înaintea ceasului ca să ajungi mai devreme la el… poate e pur şi simplu omul care ştie să te asculte şi să te ridice de jos când ai căzut (la figurat, dar nu exclusiv… io mă împiedic foarte des 
) poate e omul care ţi-a adus de la munte muguri de brad fiindcă eşti răcită şi vrea să-ţi facă un ceai… poate… pur şi simplu… 
când apare? păi io de unde să ştiu… v-aş ghici într-un pahar de bragă, dar mai bine nu… ce farmec ar mai avea? 
vă salut…
martie 5, 2007 at 9:34 pm
eu nu stiu cine pe cine cind gaseste sau nu, dar ma gindeam la mit: va dati seama ca fiintele alea erau rotunde? ca mergeau rostogolindu-se? conform “Banchetului” (daca imi amintesc bine - ma scuzati, mi-e lene sa merg sa caut conspectul in dulap), Apollo i-a separat, taindu-i pe burtica - de aceea avem buric!! :)))) mi se pare superfunny.
martie 5, 2007 at 9:36 pm
iar rudele, da… enervante. condoleantze, i’ve been there…
las’ ca le trece la un moment dat, curaj!
martie 5, 2007 at 9:47 pm
ioi… mă şi vedeam io cu jumătatea rostogolindu-ne până la piaţă după portocale :))))
io ştiu (nu din Platon) că a fost Zeus, nu Apollo, şi că i-a tăiat cu fulgerele lui… dar despre buric :)) chiar nu-mi amintesc
martie 8, 2007 at 9:15 pm
Si daca vei gasi un barbat care sa fie tandru cand iti doresti sa te mangaie, care sa fie serios cand iti doresti sa vorbeasca sincer cu tine, care sa fie langa tine atunci cand simti nevoia sa te sustina cineva, care sa iti alunge tristetea atunci cand esti necajita si care sa te imbratiseze cand esti fericita? Intradevar nu conteaza cate defecte are unul din cei doi parteneri pot fi o mie sau unul singur, dar… sa nu fie unul care te deranjeaza foarte tare, pentru ca e posibil ca toate celelalte sa-ti fie indiferente…
septembrie 28, 2007 at 8:02 pm
Oricat de frumos ar fi mitul androginului,e parca prea frumos sa fie si adevarat(cu toate ca la cei 18 anisori ai mei nu se poate vorbi de experienta de viata,nu?:)).Ca orice alta persoana,am fost indragostita de cateva ori(mai exact de 3 ori)si atunci credeam cu toata fiinta mea ca EL E ALESUL SAU SUFLETUL MEU PERECHE,dar am invatat ca nu e chiar asa…Totusi,nu e placut sa crezi ca orice s-ar intampla,undeva,e sigur o persoana care te va iubi si pe care o vei iubi?…
P.S.:frumos post,medeea(de fapt imi place blogul per total)!a fost o adevarata placere sa-l citesc(pacat ca l-am descoperit asa tarziu…
septembrie 28, 2007 at 8:24 pm
bine ai venit, sasha!
toate idealurile sunt frumoase şi îşi au rolul lor: dau speranţă…
decembrie 4, 2007 at 9:49 am
Imi pare ca nu vrei decat sa pari o fetita decenta si o mare mironosita!!!!!!
decembrie 4, 2007 at 3:39 pm
nu mă cunoşti… nu ştii ce sunt… nu te cunosc, aşa că nu-mi pasă ce crezi, dar de mironosiţe nu ne legăm că erau femei sfinte.
decembrie 12, 2007 at 1:31 pm
sincer ne petrecem tota viata cautand ceva ce s-ar putea sa nu gasim….eu spun ca toti cautam un asa-zis ideal feminin(in speta eu sunt cel care caut)si ajungi la concluzia ca nu ai sa il gasesti dar gasesti ceva f aproape de el si astfel te hotarasti se faci un compromis….toata viata consta in compromisuri….si uneori se intampla sa il gasesti dar conjunctura in care v-ati intalnit sa fie de asa natura incat sa nu o poti avea….sau sa o ai si sa o pierzi ca asa a fost sa fie asa a vrut dumnezeu sau mai stiu ce explicatii mai gasim…….nu noi oamenii suntem caracterizati printr-o continua fuga….febrila cautare a celui sortit…unii chiar au norocul sa il gaseasca dar majoritatea vom cauta si vom sfarsi facand compromisuri….sunt satul de ele….pe bune atatea cautari…..cautam idealul perfectul….jumatatea…persoana care sa ne completeze…..hmmmmm nush de ce avem conditia omului de geniu……si asta pt ca gandi prea mult…vrem prea mult..si uitam ca suntem oameni si avem defecte si noi…..nu, noi cautam calitati….cand omul greseste..sut….nu era jumatatea…..cum imi dau seama ca mi-am gasit jumatatea?????sau daca am gasit-o????daca mor si ea e langa mine clar e jumatatea nu???????atatea intrebari….0 raspunsuri….am sa ma multumesc cu un compromis