Medusa…Medeea… sau Maria-Mirabela

Azi dimineaţă, din prea mult spirit civic (ştiu… prost obicei), decid să-mi refac abonamentul RATB care tocmai expirase.

Merg la duduia în cauză, îi înmânez banii şi legitimaţia de student şi o rog:

- Un abonament pe toate liniile de astăzi.

- Doar studenţii la zi au redus. Vine răspunsul ei

- Ştiu. Sunt la medicină.

- Sunteţi la zi? Că nu scrie pe legitimaţie.

Perplexă mă uit la legitimaţie… adevărat… nu scria că sunt la zi, aşa că mă chinui să îi explic că nu există medicină la fără frecvenţă. Nu ştiu dacă am convins-o, dar a cedat la insistenţele cozii de 10 persoane din spatele meu şi mi-am primit abonamentul.

Deja eram în întârziere, aşa că îmi fac curaj şi mă îndrept spre infernala cutie de sardine 226, cu speranţa în suflet că drumul o să fie scurt.

Dă fundul meu să urce în autobuzul cu pricina, când se trezeşte împins cu brutalitate de o paporniţă. Las paporniţa să urce şi urc şi eu… pe partea cealaltă bineînţeles, fiindcă paporniţa blocase toată uşa din spate. 2 staţii am mai stat cum am putut, dar după aceea am ajuns ca barza… într-un picior.

O duduie de pe scaun se tot foia, foarte indignată că îndrăznesc să o ating, aşa că am făcut io ce am făcut şi, la prima frână i-am zburat pălăria de pe cap.

Pe la 13 septembrie aud eterna replică:

- Hai mai sus că se poate! Şi o cucoană îmi dă un ghiont zicându-mi:

- Hai domnişoară (pe ton de înjurătură), du-te acolo (arătându-mi un loc de 5cm pătraţi), că din cauza ta 5 oameni stau pe scară.

- Tanti, oi fi io mai mare, dar nici chiar aşa… treci Dumneata (acelaşi ton de înjuratură) acolo daca tot iţi place aşa mult. Şi m-am agăţat cu încăpăţânare de bară.

Deja se împuţise atmosfera în autobuz, poate şi de la haina de oaie pe care o purta unu’ lângă mine, aşa că o rog pe o individa cu un plod (genul Goe care urlă de la uşă că vrea să stea jos şi brusc trec toate durerile reumatice ale babelor de pe scaun), o rog să deschidă un geam

Răspuns:                    - Nu, că-mi răceşte copilul!

- Până şi copilul are nevoie de oxigen, încerc io să o conving.

- Copilul meu nu are nevoie!

- Bravo lui dacă face fotosinteză. Nu a înţeles aşa că probabil a crezut că o înjur

Tocmai când am decis să mă prefac că totu-i bine şi să ascult Birds of Fire care tocmai începuse în căşti, stupoare!!!! Se termină bateria, exact la timp ca să aud un moş în spatele meu tragându-şi mucii.

Mă enervez teribil şi decid să cobor. Cum??? Să cobori când ţi se năzare? Nuuuu… aşteaptă o staţie mare unde coboară mai mulţi. Anunţ că vreau să cobor la Panduri că poate se simte şi baba cu paporniţa care bloca uşa. Rânjeşte la mine cabalin şi-mi zice:

- De ce nu cobori pe la mijloc?

- Fiindcă nu vreau!!!!

După lungi lupte reuşesc să mă strecor afară din utilajul de tortură… şifonată, transpirată şi cu o căruţă de nervi.

Evident că am mai mers patru staţii pe jos până la Municipal, dar tot am ajuns înaintea autobuzului care a prins blocaj până la Academie.

Să vă ia Gaia cu autobuzele voastre cu tot!

Ăla care a zis că mersul pe jos face bine sănataţii a uitat să specifice că face mai mult bine sănătaţii psihice.

Hai pa şi geamuri deschise!

(scris de ceva vreme, dar nu i-a venit rândul până acum)