acasă…

medeea ia o vacanţă. de pe blog plec mai repede. şi fiindcă Alex mi-a zis că ce scriu la nervi scriu cel mai bine am zis să nu mai apuc să mă enervez până la sfârşitul anului… aşa că plec acasă.

ce e acasă?

sunt străzile acelea pe care aş putea merge cu ochii închişi fiindcă le cunosc orice cotitură. sunt copacii pe care i-am văzut crescând. sunt câinii care nu mă latră fiindcă mi-au deprins de multă vreme mirosul.

e fumul ce iese pe coşuri în nopţile de iarnă şi umbra focului din sobă ce mângâie peretele.

e drumul spre port străbătut alături de un om drag.

e pălăvrăgeala pe care o uiţi în 5 minute şi râsul celui de lângă tine.

e zâmbetul unui om de care îţi era dor şi vinul fiert cu miere şi scorţişoară pe care-l beţi împreună.

e locul unde mă întorc atunci când mi se topesc aripile de ceară.

e dragoste.

prematur, vă urez Sărbători fericite!