Medusa…Medeea… sau Maria-Mirabela

o veste tristă şi una bună:

vestea tristă: a murit Monica Lovinescu. Dumnezeu s-o ierte!

cea bună: Oprescu candidează independent… şi io care ziceam că anul ăsta nu mă duc la vot…

medeea nu face politică, pur şi simplu o interesează soarta ţării ăsteia de care e legată prin străbuni.

azi am văzut o conferinţă a lui Puric la şcoala de vară de la Sighet şi m-am gândit la martirii din puşcăriile comuniste. apoi, firesc, m-am gândit cum s-a ajuns ca la noi să existe comunismul… şi mi-am amintit de nemţi. nu o să fac psihologia poporului german fiindcă nu-i de nasul meu. m-am gândit că într-un fel ne-am meritat soarta. poate era mai bine să pierdem cu Germania decât să câştigăm atât de amar cu URSS-ul, dar ce a fost a fost… măcar de-am învăţa din asta ceva.

apoi mi-am amintit de procesul pentru crime de război de la Nurnberg. meschin aleasă locaţia… acolo s-au spus verzi şi uscate: că s-au încălcat convenţiile de la Haga şi Geneva, că au fost ucişi mai mulţi civili decât militari, că s-au distrus oraşe, că au fost încălcate drepturi fundamentale ale omului, aşa cum este cel la religie… pe scurt: naziştii au fost transformaţi în lupul cel negru şi rău (să fiu înţeleasă… nu spun că nu au fost). conducătorii au fost executaţi aşa cum înainte fusese executat la Bucureşti Antonescu.

istoria a fost de partea învingătorilor condamnând războaiele de cucerire.

istoria va fi oare de partea americanilor acum, când ei încearcă din răsputeri să salveze o ţară care nu se vrea salvată? din istoria noastră ştim că un cotropitor îşi va afla mai devreme sau mai târziu sfârşitul. atunci, va exista oare un proces al războiului din Irak? ori a celui din Afganistan? şi acolo este încălcată convenţia de la Haga. şi acolo este un război în care mor mai mult civili decât militari.

de data aceasta România cu cine o să piardă? şi mai ales cu ce preţ plătit din sufletul neamului?

zilele trecute treceam pe lângă un grup de puşti nu mai mari de generală. 3 dintre ei erau atârnaţi de crengile unui liliac pe care-l jumuleau cu barbarie. mă duc la ei şi le spun să se oprească fiindcă nu-i frumos ce fac… (penibil argument, ştiu…) unul se întoarce către mine şi-mi spune: “mamaie (io 22 de ani) e pe spaţiul public liliacul, aşa că o parte din el e şi al meu.” am rămas trăznită la argumentul lui. din fericire pentru liliac a ieşit o femeie cu o mătură şi a împrăştiat viitorii avocaţi.

***********************************************************************************

leapşa pe-ntunericitelea de la Oblia ar trebui să personific zilele şi nopţile mele… oki.. să vedem ce inspiraţie am… nopţile mele albe de regulă sunt ca munca Danaidelor, iar zilele o combinaţie între Marlon Brando în Naşul şi Audrey Tautou în Amelie. leapşa merge la: Gavagai

***********************************************************************************

ce a mai rămas? ah, da! ceva-ul purpuriu: Highway Star

ronţ-ronţ… de ce nu are gust de ciocolată?

iar îmi faci poză? bine, fie… uite nu mă mişc

uăf… cred că acum merit un somnic

pe pisicu l-aţi văzut… nu cred că e nevoie să explic imaginile

în continuare: Nara Leão, preferata pisicului.